Katynizarea cercetarii romanesti

Mankurtizare, mankurt:

Mankurt este un termen regăsit în miturile popoarelor, care a fost puternic popularizat în timpurile moderne prin romanul O zi mai lungă decât veacul (“И дольше века длится день”) al lui Cinghiz Aitmatov [1]. Acest roman filozofic tratează soarta celor care îşi uită patria-mamă, limba şi istoria.Legenda turcică amintită în roman descrie o tortură sălbatică, prin care un prizonier este făcut să uite aproape totul, cu excepţia unor deprinderi de bază, şi să devină un sclav perfect al stăpânului său. Astfel, capul proaspăt ras al prizonierului era acoperită cu o „bonetă” făcută din piele proaspăt jupuită de pe picioarele unei cămile. Sclavului i se legau mâinile, iar gâtul îi era prins într-un „jug” de lemn, pentru a-l împiedica să-şi elibereze capul. Mai apoi, prizonierul era lăsat în deşert timp de câteva zile. La suferinţa provocată de sete se adăuga durerea provocată de „boneta”, care se uscase şi presa asupra calotei craniene, şi de firele de păr care creşteau şi nu puteau străpunge piele de cămilă, dar care în schimb penetrau scalpul. Cei care supravieţuiau torturii se transformau în sclavi supuşi ai stăpânilor lor. Îndepărtarea completă a „bonetei” provoca noi suferinţe şi lăsau cicatrice care aveau să-l marcheze pe toată viaţa pe sclav. Suferinţele cumplite îndurate în timpul torturii îl făceau pe sclav să-şi uite trecutul, până şi propriul nume (aşa cum avea să se întâmple cu eroul lui Aitmatov, Joleman, care, deşi regăsit de mama sa, Nayman-Ana, nu numai că nu a recunoscut-o, dar a şi ucis-o la ordinul stăpânului său). http://ro.wikipedia.org/wiki/Mankurt . “

22.500 de polonezi au fost executati in 1940 la Katyn si in alte locuri de catre rusi. Majoritatea faceau parte din elita acestei admirabile tari. Tragedia de la Smolensk mai decapiteaza odata Polonia. Daca in limba romana a fost usor de a trece de la mankurt la a mankurtiza, la fel de usor putem vorbi de a katyniza. As indrazni o definitie : a katyniza inseamna a distruge elita unei tari, indiferent de mijloacele folosite. Petre Tutea spunea  ca e foarte periculoasa(pentru unii) “concentrarea de inteligenta pe spatii mici”. Si atunci?  Hai sa distrugem elita, din care, cu voia dumneavoastra, face parte si cercetarea:  taiem fondurile cercetarii, ii obligam pe cercetatori sa migreze in alte domenii:  aprozare, carciumi(chelneri), vanzatori…Distrugere si umilinta. Katynizare…Primele consecinte:

1.O sa cumparam avioane cu piloti cu tot(avioane, piloti sunt termeni generici)

2.Sa ne fereasca Dumnezeu de catastrofe ,in care vom avea nevoie de specialisti pentru diminuarea efectelor.Nu ii vom mai avea.

Nu criza e de vina in totalitate ci  guvernul de mankurti de la palatul Victoria, si Mankurtul Sef de la Cotroceni.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: