Minerva. Episodul noua.

Vadul Leucii, 12 august 2006

Se facuse amiaza. Am pus manuscrisul in ascunzatoare si m-am ridicat in picioare. Am iesit pe luminisul Dambocului si mi-am indreptat privirea spre munti. Aveam certitudinea ca si ei se uita spre mine. Ii simteam cand ma cearta si cand sunt bucurosi…Odata, in trecut au fost tare bucurosi, pentru ca le-am adus o printesa pe care au adoptat-o imediat…Si a asta a fost suferinta mea de mai tarziu…Pentru ca am asociat fata cu muntii mei….Dupa ce ne-am despartit, multa vremea mi-a fost greu sa mai merg acolo, pentru ca nu puteam sa privesc cerul de deasupra Curcubetei Mari, fara sa imi vina in minte ochii ei…Nu puteam sa merg prin frunzisul de la Lazaret fara sa-i simt catifelarea pielii ca a muschiului de pe fagi…Nu puteam sa ma opresc la crasma din Dealul Mare, fara sa imi aduc aminte de bucuria ei de a trai…Muntii mei au facut sa nu-mi parasesc tara, doar ei…Cand eram in prefectura unui oras dintr-o tara straina, si trebuia sa semnez cererea de azil, muntele meu mi-a zvacnit in ochi..si nu am putut sa-l parasesc…
Azi ,simt muntele ca ma ocroteste. In mod sigur o ocroteste si pe printesa. Muntele nu iarta, dar nici nu tradeaza. Printesa m-a uitat. Eu nu pot sa o uit, ca nu pot sa-mi uit muntii…Dar culmea Bihariei zambeste spre mine…Cred ca vrea alta printesa…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: