Minerva.Episodul unu.

Capitolul I. A patra scandura

Deva, 8 august 2006.

Liceul D.L. era in renovare.Pe asta mizam si eu.Speram ca schimbarea podelelor nu ajunsese in sala 18 de la parter. Aversa de ploaie trecuse si luminile iluminatului stradal se reflectau in baltile de pe strada Morii. Oamenii se retrasesera spre case, iar cetatea se vedea invaluita in pacla. Trebuia sa ma mai descurc cu paza.Aveam in sacosa cateva butelii cu votka de Rieni, penala, cum ii spuneau localnicii.M-am apropiat de paznicul de la intarea laterala si am scos votka.

-Sara buna!

-Sa traiesti!-raspunse omul.Era imbracat in uniforma unei firme de paza, destul de prost croita si care nu ii venea de loc bine.Probabil ca era un taran din zona, care mai castiga un ban facand pe paznicul.

-Parca nu imi vine sa beau de unul singur…Bei un pic?

-Beau, dar hai aici, mai la intuneric, sa nu ne vada cineva.

Traseram amandoi cate o dusca, apoi, omul, stergandu-se cu maneca la gura, ma intreaba:

-Te-a dat muierea afara din casa?

-Nu m-a dat, ca nici nu sunt insurat.Si sunt in trecere prin Deva. Astept o ocazie sa merg spre Halmagiu.

-Apoi o sa gasesti, ca vin baietii cu tirurile, aia a lui Micula.De la Stei. Te duci la gara si astepti.

-Uite, am o rugaminte la tine, spun eu.Lasa-ma sa vad si eu scoala, ca aici am terminat liceul.Parca as vrea sa o mai vad.

Omul ma privi neincrezator, iar eu mai inchinai odata cu sticla de votka.Mai lua o gura, se scutura si apoi zise:

-Mai frate, eu te las, dar,,nu furi, nu?

-Nu fur, ma controlezi cand ies, daca vrei

-Bine-zise el bagand sticla in buzunar.Mergi.Nu sta mult si nu aprinde prea multe lumini.

-Multam

Am intrat si am patruns pe holul principal.Peste tot erau materiale.Ciment, gresie, faianta, adezivi, termopane. Stiam unde voiam sa ajung, si ma rugam  ca sala 18 sa nu-i fi venit randul la reparatii.Am deschis usa si am rasuflat usurat.Dusumeaua era la locul ei. Am mers in coltul stang, de langa geam si am numarat patru scanduri, incepand de la perete. Mi-am scos briceagul si am desprins a patra scandura. Am pipait golul de dedesubt si am dat de ceva…Era o mica husa de piele, cu incrustatii. Ca si cum as fi citit in braille, am deslusi cu buricele degetelor cuvantul :Minerva.Stiam ca gasisem ce cautam. Am ascuns-o in captuseala gecii si am iesit.

Paznicul, ma astepta oarecum ingrijorat.

-Ai vazut ce doreai?

-Da, iti multumesc.

I-am mai lasat o butelie de bautura si am plecat.

Vadul Leucii, 24 august 1968 (Apuseni)

Trupele tratatului de la Varsovia invadasera Cehoslovacia.Eram in Stei in acea dimineata de 21 august.Oamenii erau adunati in grupuri pe langa un aparat de radio portativ si ascultau stirile.Ceuasescu incepuse discursurile de condamnare a invaziei.Tuturor le era frica de razboi, dar se intrezarea si un sentiment de mandrie ca Romania nu participa. In zilele urmatoare, fiind in vacanta, mama m-a trimis sa culeg prune pentru tuica.Stateam cu aparatul nostru de radio Electronica langa mine, ascultand, avid, ce se transmitea. Aveam 15 ani.Iar pe mama o chema Minerva. Era o sambata calda de vara si tata venise cu chef de pe santier. Era si el marcat de evenimentele din jur, dar avea o lumina ciudata in ochi.

-As vrea sa stam putin de vorba zilele astea Mihai. Esti destul de mare ca sa intelegi ca traiesti primul eveniment istoric din viata ta. O sa incerc sa te ajut sa-l pricepi……Il ascultam fara sa clipesc, pentru ca tata intotdeauna vorbea cu sens.Atunci cand imi vorbea ma privea direct in ochi. Ochii lui albastri se transfigurau si ma fermecau cu puterea lor. Il iubeam foarte mult.Nu m-a batut niciodata.Dar ajungea ca privirea sa-i devina taioasa, si cadea lumea peste mine. Mama ma atingea destul de des, dar nu imi pasa.Luam totul in joaca.

Stiam ca tata facuse inchisoare. Eu crescusem cu Tanara Garda, cu Asa s-a calit otelul si il priveam putin chioras cand mai discuta cu prietenii despre lupta lui impotriva comunistilor. De obicei se ferea, dar uneori seara se chinuia sa prinda Vocea Americii impreuna cu vecinul Manasie. Pe mine ma amuza, ca auzeam doar miorlaituri. Pe vremea aceea posturile vestice erau bruiate.

Atunci, in acea zi de 24 august 1968 a inceput sa-mi povesteasca. Si mi-a povestit ,cu intreruperi, evident, pana in 2002. Ultima poveste mi-a spus-o in aprilie 2002, cand era internat in spital la Arad. Pe 13 mai, murea.

Desi erau multi vanatori in zona, pe tata nu l-a pasionat vanatoarea, desi bunicul, tatal sau ,fusese vanator pasionat.Nici eu nu am mostenit aceasta pasiune. Mult dupa ce a murit, pusca de vanatoare i-a fost gasita intr-o scorbura de pe paraul Corii..ruginita si normal, nefunctionala. Degeaba il batusera militienii, ca tot nu a spus de pusca.Si nici de tata..Intr-o vara a anului 1950, caii l-au adus acasa, cu caruta. Mort.

Acestea se pare ca sunt bornele mele de hotar.Mortii mei. Mortii masii de viata…Vorbeam de vanatoare..varul Iacob era mare vanator, ca si varul Sabin.Ma rog, Sabin era si padurar. oameni zvelti si frumosi, cu dezlegare la limba, puteai sa-i asculti pana dimineta..Eu nu am gustat niciodata din vanatul lor(daca o fi fost) doar din povestile lor….Se opreau ,in prag de seara,la casa parintilor mei, si printre paharele de tuica fiarta si fan proaspat cosit, povestile curgeau..Stii ca l-a purtat dracul pe unul din Talagiu toata noaptea? Si s-a trezit la Aciua..dar toata noaptea a dat cu el de pamant..abia mai rasufla…si l-a lasat pana la urma la Vidra. Vidra..nici nu mai stiu daca e vis sau aievea..Imi sunt atat de dragi acele locuri incat uneori nu mai stiu daca a fost real sau vis…Eram elev la Aciua, si ca sa ajung in satul meu, trebuia sa trec prin Vidra…Mi se pare ca drumul trecea prin ograda cuiva…Deschideam o portita, treceam printr-o gradina de legume si pe langa prispa unei case, deschideam poarta de iesire..Intotdeauna in curte era aceeasi femeie in varsta, dar frumoasa, pe care o salutam reverentios..Ea imi zambea, tacuta….O fi fost sau nu, nu mai stiu. Oricum, a fost una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am vazut. Daca o fi fost…

August , 1968..copilaria era pe sfarsite…Eram deja muncitorul casei, ma razboiam cu fanul in fiecare vara, fanul de pe 4 hectare..doar ca nu il coseam..dar il uscam si il adunam..Mai tarziu cand eram student, m-a intrebat un coleg unde am facut muschii..i-am zis ca am lucrat in mina de la Vadul Leucii…de fapt fanul ma cladise dupa vrerea si mireasma lui…

Cred ca viata nu era usoara pentru majoritatea oamenilor de la munte…dar eu descoperisem ceva. Descoperisem clipa.Ma scufundam in clipa cateva momente, in albastrimile cerului, ramaneam fara respiratie, ma retrageam. Si o luam a doua zi de la inceput.Cand i-am povestit tatei, a ramas pe ganduri si mi-a spus..Va veni, va veni dupa clipa si ziua…

-Stii ca am fost elev al scolii de invatatori din Deva, al Scolii Normale, cum se spunea atunci. Eram simpatizant legionar.Trei dintre noi eram in grija unui legionar adevarat, cam la treizeci-treizeci si cinci de ani, Gheorghe Farsaru.Era aroman, si un om de o probitate morala ireprosabila. Avea ochii verzi, care pareau blanzi dar atunci cand vorbea de lupta pe care trebuia sa o ducem, irizau in albastru.Deja incepusem sa vorbesc cu mama ta. Cand veneam in vacanta, imi daruia ba o batista, ba o traista .Imi zicea sa port cartile in ea. Intr-o vara mi-a daruit o invelitoare din piele pe suprafata careia reusise sa-i inscriptioneze numele: Minerva. In toamna anului 1948 au inceput arestarile. Stiam ca vom urma.Intr-o seara am pus in invelitoarea de piele ce aveam mai valoros: Carticica Sefului de Cuib, a lui Zelea Codreanu si inca o carte… Am intrat in clasa in care invatam, am numarat 4 scanduri de la coltul opus usii ,si sub a patra scandura am pitit invelitoarea. Nu ti-am povestit niciodata asta, pentru ca in vremurile astea e mai bine sa nu stii ca se poate si altfel. Eu nu am avut curajul sa le mai caut, pentru ca si acum securitatea e cu ochii pe mine. Ori ,cartea de acolo nu trebuia sa ajunga in mainile lor…

Nu m-a impresionat prea tare povestea, si am uitat-o. Pana in 2006.

Vadul Leucii, 9 august 2006

Acum cartea se afla in mainile mele. Nu era propriu zis o carte, era un fel de jurnal, scris frumos ,caligrafic. Nu am apucat sa citesc prea mult pentru ca varul meu aduse pe masa niste slanina, branza dulce de vaci, ceapa si ardei iuti. Si o sticla cu vinars. II facu proba. O scutura, iar margelele impodobira gatul sticlei. apoi incepu sa spuna Tatal Nostru. La sfarsit, dupa ce isi facu cruce, zise hatru: am terminat de spus Tatal Nostru, si inca mai sunt inca margele…umplu paharelele, am ciocnit si am baut palinca dintr-o inghititura. Apoi imi spuse:

-Tu il mai stii pe Popa, pe securistul din Stei? Dupa 90 tot venea pe la taica-tu, dandu-se mare prieten. Ieri a aparut iar…Tu ai venit direct de la Bucuresti?

-Nu direct, m-am oprit la Deva, aveam treaba la fabrica de ciment de la Chiscadaga.Am stat doua zile in Deva.

-A dracu potaie, stia. Si ma intreba daca treci pe la mine. S-ar putea sa mai treaca pe aici.Nu stiu ce mai vrea, are afaceri, cred ca l-au dat afara din securitate.

-Nu ma intereseaza, mai da-mi un paharel, vere.

“Stiu ca iau un mare pacat asupra mea, scriind aceste randuri. Dupa traditie, ceea ce este scris aici se transmite prin viu grai, oamenilor alesi. Pentru ca vremurile sunt asa de tulburi, am hotarat sa incredintez hartiei aceste slove. Dar sa cada blestemul asupra aceluia care va lasa ca aceste cuvinte sa fie citite si de dusmanii acestui neam”. Asa incepea jurnalul.

Continua apoi cu o rugaciune, rugaciunea parintelui Arsenie Boca :

“Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.”

De multe ori ma gandesc la tatal meu, Ioan. Drumul lui Ioan…doar Dumnezeu stie care a fost cu adevarat drumul sau , desi drumul sau ramane, ca asa se cheama…urca pe valea Poienii, pana la Gruiul Dumii, trecand pe la Frunti si Romaneasca..pana aproape de crestetul Bihariei…Ioan a facut scoala de invatatori, invatase sa cante la vioara, la Deva..dar avea un mare pacat, lupta in 1948 impotriva comunistilor, la 23 de ani.Se indragostise de o fata din vecini , de Minerva. Ioan a fost arestat, dar Minerva l-a asteptat ,sine die..nu stia in ce inchisoare este si nici ce condamnare are…A iesit Ioan dupa trei ani si trei luni.Si-a gasit tatal in cimitir, mort la 50 de ani, dupa o bataie a militienilor..Caii l-au adus acasa mort. Tortionarul care il batuse temeinic se chema Purcarin. Ioan l-a intalnit dupa multi ani. Ioan a iesit si a fost trimis la tarnacop.Era vremea in care se infiintasera societatile mixte sovieto-romane, Sovromurile. In Apuseni erau zacaminte importante de uraniu, la Baita si Avram Iancu, dar nu erau drumuri de acces. Si Ioan a inceput sa lucreze la drumul spre aceste mine.Pentru ca era baiat inteligent , a fost avansat , avand acces chiar si in Zona 0, pazita de rusi permanent. Rusii erau foarte vigilenti, avand cate doi soldati care pazeau camioanele cu minereu radioactiv, stand chiar pe acesta.Sa le fie minereul usor.
Drumul lui Ioan este intiatic, dar el a coordonat creatia sa cu oameni care foloseau tarnacopul si lopata.Fara explozivi, iar utilaje sofisticate nu existau pe acea vreme,Sa incepem sa urcam…
Gara Balcanilor…Este ciudat sa auzi de gara cuiva pe munte…unde cea mai aprropiata linie ferata este la cativa zeci de km..iar balcanii ereau locuitorii satului Balc, in care acuma mai exista patru familii…Gara balcanilor exista pentru ca exista intoarcerea acasa….Valea Lunga.Mie nu mi s-a parut lunga, pana am observat adancimea de unde venea, cat de intunecata era privind in jos. Fara indoiala , Valea lunga era misterioasa. Apoi am ajuns la Omul Mort. O cruce sculptata intr-un fag. Nu se mai vedea scrisul. Dar Ioan stia ca acolo se petrecuse o drama, si a decis sa se sculpteze crucea.Suntem inca jos, lumina patrunde greu, suntem intre cenusa si argintul norilor, dar norii nu se vad pentru ca padurea e deasa.Si dintr-o data ajungem la Frunti. Mai este mult pana sus, dar vedem de unde am plecat si doar simtim unde vom ajunge…Tot pe drumul lui Ioan.In luministea de la Romaneasca mai dainuiau trei colibe pustii. Drumul traversa muntele piezis, sau vintris, cum spun motii criseni,apoi parca se repezea inspre padure, si iar spre urcus. Era un prag intre lumina ce domnea peste plaiul Romanestii si intunericul misterios al padurii.Intotdeauna m-au fascinat pragurile, rupturile, singularitatile. Cred ca Ioan, atunci cand sapa in munte acest drum, avea sentimentul celui care descopera ceva neprihanit.Si cred, deasemenea ca avea sentimentul unui invins…sa sapi un drum spre comorile muntilor pentru dusmani.Numai ca Ioan nu putea sa fie un invins.Om profund religios, stia ce inseamna “cu moartea pe moarte calcand”. Ioan si-a facut masteratul in inchisoare.Ioan…om profund religios..om profund pacatos…i-au placut, poate excesiv, mandrele si bautura..dar inainte de toate a fost servitor al acestui neam pentru care si-a riscat libertatea si viata. La Gruiul Dumii sezuram si plansem…Adica am plans eu…muteste… In dreapta drumul duce spre mina de uraniu, se mai vad si acum fundatiile posturilor de control rusesti. In stanga drumul urca pieptis spre taul Bihariei sau spre delta Bihariei. Drumul lui Ioan se termina aici.Cel fizic.Pe celalalt am incercat sa-l gasesc printre tufele de afini si jnepeni.Am ajuns pe varf. De partea cealalta se pravalea zona Craiului Muntilor, Vidra de sus, Arieseni.Am avut sentimentul atractiei abisului, pentru ca sunt convins ca Ioan si Avram, s-au intalnit, datorita dragostei lor pentru muntele sacru, pe aici , pe undeva….Acest Ioan a fost tatal meu.

Fostul maior Popa ajunse cam pe la doua dupa amiaza.Nu era singur, ci insotit de un barbat tanar, cam la 35-36 de ani. Stiu ca acesti oameni sunt demn de luat in seama, ca daca incep o cariera, fac orice ca sa nu se opreasca. Varul meu i-a poftit la masa, i-a omenit, dupa obiceiul pamantului. Surprinzator pentru ei, cred eu, am deschis eu vorba:

-domnule Popa, nu m-ati cunoscut personal niciodata, desi se pare ca stiti cine sunt. Tatal meu, pe care l-ati chinuit dumneavoastra personal cu insistentele de a fi collaborator, a murit acum patru ani.De la mine ce vreti?

-Eu am stat mult de vorba cu tatal dumneavoastra. Uneori era baut, si mai spunea si ce nu voia sa spuna. Avea o ura pentru militieni si securisti, nu va pot spune cum..

-Nu trebuie sa-mi spune-ti domnule Popa..Intr-o sambata, ne intorceam de la Vartop, eu in dreapta lui in cabina unui camion de serviciu..era baut si atunci..la un moment dat, pe Dealu Mare, i-a spus soferului sa opreasca masina si sa ma dea jos, pentru ca nu sunt decat un nenorocit de militian…Si ce ai fi vrut sa faca, domnule fost maior? Cand  voi mergeati cu curve la Stana de vale, sau mai aproape, la Moneasa, sau si mai aproape , langa Beius, la Delani, el muncea la tarnacop la Gruiul Dumii. In sfarsit, ce doriti de la mine?

Barbatul mai tanar imi prezenta o legitimatie care apartinea SRI. Si spuse:

-Din informatiile pe care le avem noi, tatal dumneavoastra se afla in posesia unui manuscris care prezinta importanta pentru siguranta nationala. Normal ca si dumneavoastra ati fost monitorizat si sursele noastre ne spun ca ati intrat acum doua zile intr-un anumit liceu din Deva.Acela in care tatal dumneavoastra a fost arestat, si nu in care ati facut scoala. Dumneavoastra ati facut scoala la Arad.

-Sa zicem ca asa ar fi, dar nu inteleg de ce un manuscris de acum 60 ani ar prezenta importanta pentru siguranta nationala? Suntem in NATO, o sa fim in mod sigur in UE, o sa aiba altii grija de securitatea noastra.

-Va rog sa nu imi raspundeti asa, stim ca sunteti specialist in teoria informatiei.Cunoastem lucrarile dumneavoastra inclusive cele referitoare, nu la informatia oculta, ci la cea ocultata. Stim de analogiile cu dualitatea corpuscul unda si cu principiul nedeterminarii…Eu am fost recrutat in SRI de pe bancile facultatii de fizica. De aceea sunt acum aici..

-Ma bucur colega, si sunt magulit ca un serviciu asa de prestigious, se intereseaza de persoana mea. Dar nu inteleg cu ce v-as putea ajuta.

-Am sa incerc sa va explic..Putem face cativa pasi prin gradina asta frumoasa?

-Da ,desigur

-Exista informatii de multa vreme ca exista un manuscris foarte important in aceasta zona, iar singurele indicii au fost tatal dumneavoastra si acum dumneavoastra…

-Ce poate fi atat de important in acel manuscris?

-Sa va spun ceva..In orice serviciu de informatii exista directii de dezinformare…daca v-as spune acum cate versiuni am primit despre acel prezumtiv manuscris, nu v-ar veni sa credeti..

-Spuneti-mi direct.De ce ar putea fi important acel manuscris pentru securitatea Romaniei?

-Romania a fost tot timpul atacata. Noi credem ca acolo exista un indrumar de autoaparare. Nu prin institutiile statului, ci prin altceva.

-Prin altceva, prin ce?

-Numele meu este Farsala. Va spune ceva?

-Nu-mi spune nimic.

-Tatal meu a fost mentorul tatalui dumneavoastra. A iesit in 1964 de la Aiud si mi-a spus de a patra scandura.

-Nu stiu despre ce vorbiti. Sa zicem ca as sti ce inseamna a patra scandura. Dar dumneavoastra nu imi oferiti decat un nume care poate fi adevarat sau fals. Puteati extrage totul dintr-o baza de date si sa va atribuiti o identitate falsa.

-Seful ar dori sa vorbeasca cu dumneavoastra.

-Seful cui? Seful dumneavoastra?

-Da.

-Nu am nimic impotriva, dar nici lui nu am ce sa-I spun mai mult.

Nu am citit  inca jurnalul dar faptul ca SRI stia de el si se interesa de el ma facea sa fiu foarte circumspect. In acest moment era in siguranta, imi adusesem aminte din ascunzatorile din copilarie, ascunzatori imi care ascundeam comorile: o lupa, un briceag, o piatra deosebita culeasa din albia raului.Problema era alta.Unde sa-l gasesc pe cel care e menit sa-l aiba? In mod sigur eu eram doar un mesager temporar. Unde sa gasesc omul in aceasta lume care ii pasa doar de imbogatire, in care patriotismul a devenit desuet in contextul globalizarii, in care granitele par sa dispara…Si la oras si la sat, deasemenea…In satul meu oamenii se intrec in a-si construi vile, isi schimba masinile la concurenta cu vecinii..Toate nuntile sunt cu dar, si tin atat cat e necesar..La oras, ce sa mai vorbim…Imi era frica sa continui citirea jurnalului, nu eram incredintat ca ce era scris acolo e pentru mine. Oricum, nu era momentul pentru citit. Voiam sa plec peste doua zile dar am hotarat sa-mi aman plecarea cu o saptamana.

In preajma muntelui toamna incepea sa-si faca simtita prezenta…Doar atata-i vara vara, pana-i patu’mandrii afara… Vara cu miros de fan, amintirea unui san, iubiri pe furis, cateodata prin tufis, tropotit de cai pe camp, coamele razand in vant, fagi batrani cu frunza verde, o iubire ce se pierde, apa unduind pe pietre, mana-mi ce rasfira plete, s-apoi toamna hai, haihui, unde-i patul mandrei, nu-i…

Stateam si ma gandeam.Daca ce e scris in jurnal este adevarat, si se pare ca este adevarat trebuie sa existe o solutie pentru rezolvarea problemei mele. Era exclus ca sa o predau SRI-ului.Nu am, funciar, incredere in serviciile de informatii, pentru ca oricand membrii lor pot defecta. Asa cum nu am incredere in organizatiile oculte, pentru ca majoritatea s-au indepartat de scopurile lor initiale.Ce era de facut?


Capitolul II. Tatonari

Vadul Leucii, 10 august 2006

Stiam ca voi fi monitorizat. Si am hotarat sa merg exact acolo unde urmaritorii mei vor cred ca merg. Pe 15 august va fi hramul manastirii Izbuc.Vor fi multi turisti, iar agentii se pot deghiza si infiltra usor. De fapt, au o predilectie de a se deghiza in turisti.Mai imbina si ei utilul cu placutul…Si am sa le spun totul fara sa le spun nimic.

(Va continua)

One Response to Minerva.Episodul unu.

  1. malena says:

    astept continuarea…..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: