Bijuteria

Eram pe strada Metianu, un fel de Lipscani al Aradului, la sfarsitul anilor  60…Magazine mici si inghesuite, covrigi, seminte, bere caramel. Intre Teatru si Catedrala Ortodoxa era o lume pestrita, printre care si sarbi care vindeau fas-uri helanci si blugi….Cautam o curatatorie, in care speram sa reusesc sa scot niste pete dizgratioase de pe fas-ul pe care numai cu o saptamana in urma mi-l cumparase tata…Am intrat intr-o dugheana, m-a primit un domn cam la 60 de ani, ingrijit, inalt si slab.M-a intrebat ce doresc. Eu i-am spus ca as vrea sa-mi curete fas-ul. A zambit, si mi-a spus ca poate incerca.L-a studiat, a scos cateva sticlute dintr-un dulapior, niste pensule si carpe, si apoi a citit ceva dintr-o carte ce parea destul de veche.A trebaluit ceva spunandu-mi sa astept. Peste aproximativ 30 min fasul era uscat si fara pete. Eram foarte multumit, mai ales ca  redevenisem acelasi personaj invaluit in aventura, datorita trenciului fasaitor din plastic…l-am intrebat cat ma costa. A zambit iar si a spus ca nu ma costa nimic.Ca el de fapt el e bijutier, si ca poate ma intereseaza sa lucrez cu el.Ca are nevoie de un ucenic. Am ramas perplex.I-am spus ca eu am venit de la munte sa fac un liceu bun in Arad, ca vreau sa ma fac matematician sau fizician. Ca nu ma pricep la bijuterii, abia vazusem cateva din aur, in rest,mai mult gablonzuri, ca nu ma atrag si le consider inutile. S-a uitat lung la mine..si a rostit…petele…te-au deranjat petele…desi nu se prea vedeau….Mi-a spus:mai treci pe la mine daca vrei..I-am multumit si am plecat.
Pana la urma am terminat fizica.Facultate grea.Mai grea decat matematica.Pentru ca trebuie sa simti lumea.Terminasem facultatea, munceam, dar eram nemultumit de locul de munca. Un fost profesor ma cheama si imi spune ca doctorita C. ,o somitate medicala in acele vremuri cauta un fizician.M-am dus la interviu. M-a intrebat ca daca ma deranjeaza sa lucrez cu probe de urina..Brusc, mi-am adus aminte de bijutierul din Arad, si o intreb:Adica sa ma deranjeze ca lasa pete pe lenjerie? Nu mai putea fi vorba de nici o angajare….In vara am trecut prin Arad si l-am cautat pe bijutier.I-am povestit intamplarea si a ras cu pofta.Apoi a oftat si mi-a spus..Bijuteria perfecta, dincolo de metalul pretios, se caracterizeaza prin lipsa petelor. Toti suntem plini de pete, dar dorinta noastra de curatenie trebuie sa ramana. Sunt batran, dar tot mai cred ca o sa realizez bijuteria perfecta…Dar trebuie sa-mi calce pragul cineva potrivit ca sa o cumpere..O sa intelegi tu candva….

Acum dupa ani si ani, cred ca l-am inteles. O bijuterie ma astepta de mult, iar acum Marele Bijutier a stabilit ca e vremea….

One Response to Bijuteria

  1. În memoria Doamnei Irina Nicolau, omul unui timp aparte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: