Recursiv (episodul nouasprezece)

Nu stiu cat apolinic si cat dionisiac exista in Mihai. Frumusetea demonstratiilor sale il impingea spre apolinic, spre contemplare
spre oniric. Dar existau ruperile, faliile, singularitatile. Betia. Dyonisos. Nu era, evident ,o betie in sens real.Era betia muntelui, a abisului, a marii..
In aceste momente Mihai era fauritor de dogme,daca admitem ca dogma este curajul de a afirma un adevar fara al intelege.Spatiul sau se transfigura, devenea ultrametric.Tot ce se intersecta, se autocontinea…Atunci religia lui Mihai devenea religie cosmica. In acele momente risca totul.
“S-a intamplat sa mi se para ca o pot gasi pe Dalena intrupata in altcineva. De fapt, nu intrupata, ci era o fata care facea parte din aceeasi casta a femeilor zeite.Nu stiai ca exista aceasta casta? Exista….Uneori stau sa ma gandesc ca totul este un construct mental, ca de fapt noi asezam nimbul pe capul unei femei obisnuite si o transformam in zeita. Daca ar fi asa, acest construct mental poate fi demolat. Nu foarte usor, dar poate fi demolat. Daca acest lucru il poti face inseamna ca femeia ramane obisnuita. Daca nu poti, concluzia vine de la sine…” “Era zeita fata la care te referi ?”, l-am intrebat. Dupa o lunga tacere mi-a raspuns: “Da, era…si mai este si acum”(Va urma)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: