Vanatorul

Isi verifica inca odata pusca. Doua cartuse pe teava. Luneta, ok. O trecu pe umarul celalat si se opri, asezandu-se pe un bolovan. Scoase un carnetel ponosit din buzunar, il deschise fara mare tragere de inima, dar trebuia sa o faca. Asa ii promisese bunicului…era cartea cu porunci…
1.Sa nu tragi in iepuri care stau nemiscati….
2.Sa nu omori puii din vizuina vulpii ….
3.Sa nu capeti placerea de a ucide…
4.Apara-te si ataca, concomitent
5.Oricat te-ar tenta, nu ucide lupi

Era un ritual prin care trebuia sa treaca, cel putin asa stia din cronica familiei..trebuia sa se intoarca barbat acasa, putea minti dar stia ca nu are rost. Viata de la oras il indepartase de obiceiurile padurii, dar nu putea sa treaca peste dorinta bunicului.Si nici el nu mai era foarte tanar….Dar in familia lor barbatul trebuia sa fie vanator.Stia ca este un ritual, stia ca ritualurile pot sa devina simple formalitati, sa fie doar o imitare a vechilor rituri, mai ales a riturilor de trecere..
Nu intelegea de ce neaparat acum bunicul voia sa indeplineasca ritualul, acum cand il mistuia o durere cumplita in suflet, sau poate tocmai de aceea..Sa demonstreze ca poate fi vanator, cand de fapt vanator fusese toata viata…Vanase tot ce credea ca trebuie vanat, voia sa se infrupte din orice ochii vedeau si narile aldumecau…
Nu credea ca a incalcat nici o porunca, ba mai mult, credea ca porunca 1,2 si 4 le respectase fara cracnire.Porunca 4 ii placea cel mai mult.Dar si celelate…Nu a despartit nici o femeie de copii ei, nu a tinut pe nimeni cu sila langa el.Dar nu intelegea ulltima porunca, cea cu lupii. Se inoptase deja. Stia ca trebuia sa se intoarca acasa inainte de miezul noptii ca altfel ritualul era ratat.Oricum, nu avea de gand sa vaneze nimic…Isi aprinse o tigara si trase cu sete din ea…Apoi auzi ..mai intai prin crengile de brazi..o unduire…apoi i se paru ca norii isi schimba forma…era o mantra pe care nu o intelegea dar o simtea….un scancet si un urlet in acelasi timp….si parca simtea cum universul se echilibreaza…Inceta aproape la fel cum incepuse…doar un fosnet soptit prin cucuruzii de brad….Si intelese, brusc.Vanatorul din el nu a fost niciodata dublat sau insotit de un lup.Nu a facut sa vibreze e nimic dupa ce a plecat, nici macar o amintire cat de neinsemnata..Ar fi vrut sa urle, dar nici un sunet nu iesea din gatul sau, ca si cum ar fi fost impietrit de frica.Durerea era imensa..Razele lunii ii luminau lacrimile, iar durerea ii lumina sufletul… Tacerea lumii ,totuna cu tacerea ei, cea care tacea…Arma  pusca si trase cele doua cartuse in aer.Un anemic ecou.Atat. Ajunse acasa cu putin inainte de  miezul noptii…bunicul nu dormea. Il intampina, lua pusca, o mirosi..Si o puse in rastel.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: