Mircea Cartarescu “Tu, Nichita ”

Cand am stat prima data fata-n fata cu Nichita Stanescu (ma simteam de parca as fi stat la masa cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Cosovei. Am fost atunci atat de intimidat de ochii albastri, foarte departati, ai lui Nichita, incat vreo jumatate de ora n-am putut scoate o vorba, lucru pe care el l-a luat drept o tacere ostila.“Batrane, gata!” mi-a spus pana la urma. “Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai sa stam de vorba, totusi, si sa ciocnim un pahar ca doi prieteni.” “Dar dimpotriva”, i-am raspuns, “am tacut fiindca va respect prea mult…” “Haide, lasa-l pe va si pe dumneavoastra. Zi-mi tu, batrane!” “Iertati-ma, dar nu pot…” Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. “Asculta, tu esti credincios?” “Da, bineinteles.” “Si te rogi cateodata lui Dumnezeu?” “Da, uneori.” “Si cum ii spui lui Dumnezeu cand te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastra, Doamne?” “Tu”, i-am raspuns zambind, pentru ca mi-am dat seama brusc ce vroia sa spuna. “Si-atunci, daca lui Dumnezeu ii spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastra? Hai, batrane, zi-mi Nichita, si sa fim sanatosi…”

De-atunci, in putinele momente in care ne-am mai vazut, m-am straduit sa-i spun pe nume: tu, Nichita.

One Response to Mircea Cartarescu “Tu, Nichita ”

  1. iancu says:

    tu, Mihai.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: