Recursiv (episodul unsprezece)

“Mergem pe strada, ratacim printre trecatori si nu-i bagam in seama. Nici ei pe noi. Uitam ca universul fiecarui om este la fel de important ca al nostru. Avem tendinta de a ne izola, ba mai mult putem deveni ostili atunci cand ne se pare ca ne impiedica drumul. Cand universurile a doi indivizi se intersecteaza, intamplator sau nu, ei pot deveni iubiti, prieteni sau dusmani.Sau indiferenti. Sau o succesiune a acestor categorii. Succesiunea nu s-a mai produs pentru ca Dalena nu a mai plecat. S-a imbolnavit. Grav. Am primit permisunea parintilor ei de a sta cu ea. De cate ori puteam eram langa ea. Se stingea incet. Era o vara cumplit de calda si secetoasa. Frunzele arborilor zaceau nemiscate, dealurile se inrosisera de arsita. Statea mai tot timpul cu ochii inchisi, acoperita doar cu o panza racoroasa de in.Imi spunea ca isi simte plecarea. Nu era speriata, doar cand ma privea adanc in ochi, privirea i se aburea. Intr-o zi, spre inserate, mi-a zis sa o tin in brate. ii simteam trupul slabit lipit de mine, rasuflarea sacadata…La un moment capul i-a cazut pe umarul meu. Am ramas imbratisati, in timp ce corpul i se racea..A fost ultimul nostru act de dragoste..dragostea cu moartea…”. Mihai tacu. Si tacerea care a urmat a fost foarte lunga. Nu puteam si nu indrazneam sa spun nimic. “Uneori, mai trec prin satul ei, merg la mormant cu un buchet de flori. Stii care e culmea? Ma simt foarte linistit acolo. Pentru ca stiu. Sa incheiem acest subiect” (Va urma)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: