Se apropie Targul Gainii-Ma dusei pan’la Ilie-Bombonel Cotoc

Banc pe jumatate cu Barack Obama

Un ziarist american face un sondaj in sudul Statelor Unite despre impresia lasata de faptul ca Barack Obama a fost ales presedinte. Intalneste un batran de peste 90 de ani si-l intreba: “Tataie, ce parere ai ca SUA are ca presedinte un negru?” “Imposibil, raspunde batranul, asa ceva nu se poate!” Ziaristul ii arata reportaje de televiziune,ziare, acte oficiale”. Batranul ,convins, dar nu invins, trage concluzia: “Ce mandru trebuie sa fie stapanul sau….”

Tatal meu-Bombonel Cotoc

Tăriceanu: Puterea actuală “a preferat şmenul a la Ridzi”, dar a tăiat cu 70% banii pentru cercetare

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a acuzat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că democrat-liberalii preferă să nu susţină cercetarea, ci “şmenul a la Ridzi, de 600.000 de euro, cu banii întorşi la campania electorală pentru odraslele din PDL”. Tăriceanu a avut cel mai dur discurs în timpul dezbaterii moţiunii simple liberale pe cercetare, el luând peste picior şi competenţele actualilor miniştri “nepricepuţi şcoliţi pe google care au venit şi le-au trântit tuturor uşa în nas”.

“Ar fi trebuit să susţineţi domeniul pe care-l coordonaţi pentru că este singura şansă pentru o Românie modernă în viitor. Realitatea ne convinge că aţi preferat cu totul şi cu totul altceva: , de 600.000 de euro, cu banii întorşi la campania electorală pentru odraslele din PDL, nu-i aşa domnilor? Ce cercetare, ce viitor al României, ce discutăm de lucrurile astea? Pentru actuala coaliţia aflată la guvernare astăzi cel mai important lucru pare să fie cum să fure mai mult din banii publici, din banii cetăţenilor, pentru că ştiu că la finele acestui an unii dintre ei, sau dacă nu chiar amândoi, vor pleca acasă”, a afirmat Tăriceanu în timpul dezbaterii moţiunii simple pe cercetare iniţiate de PNL.

Tăriceanu a criticat grupul de miniştri “şcoliţi pe google”, o referire la un discurs al preşedintelui Băsescu. Fostul premier şi-a făcut, ironic, mea culpa pentru că a acordat atenţie sporită cercetării. “Noi doi suntem vinovaţi pentru că în ultimii partu ani le-am arătat cercetătorilor că se poate, că sunt la fel ca şi cei din alte ţări. Suntem vinovaţi şi pentru că i-am adus pe tinerii cercetători înapoi din alte ţări, minţindu-i că pot avea condiţii normale de a-şi desfăşura proiectele”, a declarat Tăriceanu.

Deputatul PNL a susţinut că evoluţia cercetării s-a întrerupt brusc, deoarece un grup de “nepricepuţi şcoliţi pe google au venit şi le-au trântit tuturor uşa în nas”, ba mai mult, au pus şi “un băţ” în angrenaj, ca să-l blocheze de tot.

Fostul premier a spus că obiectivul Guvernului pe care l-a condus a fost să atragă 1% din PIB pentru cercetare, dar actualul Executiv a tăiat cu 70% fondurile, ceea ce înseamnă “lipsă de responsabilitate pentru generaţia viitoare”.

Tăriceanu a arătat că Ministerul Educaţiei şi cercetării “se scuză şi enunţă regrete”, dar acest lucru nu rezolvă nimic, ci este o “atitudine jenantă”.

“Vă rog să ne spuneţi cum se va face cercetare fără bani, poate o să inventaţi un fel de perpetum mobile”, le-a spus Călin Popescu Tăriceanu reprezentanţilor Guvernului.

Antena3.ro

Varfurile.In memoriam Bujorel Tulea.

Varfurile. Tulea si Cotoc.

Minerva. Episodul doi.

Vecin cu mine era un moldovean care se aciuase  de vreo zece ani prin sat,se insurase si avea si doi copii. Nu il prea ducea capul,dar avea pasiunea masinilor, dar nu era in stare sa-si ia permis. In aceasta seara voiam sa ajung la Camp-Motzi, desi nu mai aveam la cine sa ma duc. Popa Porumb murise de cativa ani buni, intr-un accident ciudat de circulatie. Se spunea ca se ocupase de spiritism si cromoterapie..Nu stiu…Eu l-am cunoscut si mi-a facut o impresie excelenta…Am facut o intelegere cu V., asa il chema pe moldovean. Imi duc masina pe Dealul Mare, sta in ea cu o gluga pe cap,si asteapta. Eu parcasem masina lui, care era totusi inscrisa in circulatie dupa o curba, la Malaiste, pentru cunoscatori. Masina lui era un jaf de Audi, dar inca putea sa porneasca in viteza a treia de pe loc.Seara se lasa linistita peste culmile Apusenilor, parea ca nimic nu se poate intampla si asteptam. Si ce asteptam s-a produs. In jurul orei opt ,in spatele masinii mele a oprit un Volkswagen Bora, cu numar de Bucuresti. Au coborat din ea doua personae. La volan cred ca era SRI-stul Farsala, iar langa el era unul de varsta apropiata. Se indreptau cu mainile in buzunare spre masina, iar cand au antamat dialogul, si am crezut ca si-au dat seama ca nu sunt eu la volan, am demarat in tromba. Fiind oarecum mascat, nu cred ca si-au dat seama ca urmarisem scena. Dar m-am inselat. Nu sunt multi nebuni care alearga asa pe munte. Si au pornit dupa mine. Dovada ca nu stiau unde e merg (am aflat mai tarziu) este ca au pus un baraj de politie pe centura Vascaului. Probabil ca isi inchipuiau ca voi folosi centura pentru viteza si voi intra in orasel pe langa fabrica de paine.Numai ca drumul meu era prin centru. Inainte de pastravarie am facut la stanga printr-un derapaj controlat. Masina raspundea bine la comenzi. Toata aceasta desfasurare de forte cred ca era generata de faptul ca ei credeau ca am manuscrisul la maine si ca vreau sa-l plasez cuiva. Sunt sigur ca stiau de popa Porumb, si probabil credeau ca vreau sa iau legatura cu un om de incredere de al lui. Am urcat in tromba curbele spre Camp, am intrat in sat si am oprit in fata postului de Politie. Ii asteptam.

Arieseni, 6 august 1984

Coordona constructia viaductului de la Mihoiesti. Subalternii ii spuneau sultanul. Se pensionase, dar a fost rechemat sa termine aceasta lucrare in care multi isi rupsesera dintii. Imi cumaparase masina, o Dacie 1310,si atunci am mers cu el, nu am ales varianta Brad Deva ci Zlatna Alba Iulia. Ne-am oprit la un restaurant de pe marginea soselei si am mancat slanina prajita.Atat aveau sa ne ofere. Ca mie, care eram tanar in acele vremuri, nu imi pasa, nu era de mirare, dar eram uimit ca nu ii pasa nici lui.Isi pastra acelasi optimism nestirbit. Imi spunea destul de des: “Daca vrei sa faci ceva pentru tara ta, trebuie sa te consideri nemuritor. Altfel vei esua, pentru ca mai intotdeauna visurile vietii tale nu se vor implini in timpul vietii tale”. Odata, cand eram intr-o pasa destul de proasta, l-am intrebat:

-Si cu dragostea cum ramane?

-Ce e cu dragostea?

-Visul vietii oricarui barbat ramane o dragoste mare.

-Gresesti,nu al oricarui barbat. Majoritatea barbatilor vor femei, nu povesti de dragoste. Dar pentru ca noi, motzii, de cand ne stim, am trait intr-o poveste, vrem ca asta sa ne incununeze si iubirile.

-Tata draga, am sa-ti spun ceva din fizica, nu stiu cat ai sa intelegi. E o teorema descoperita de o femeie, pe numele ei Emi Noether. Orice simetrie ascunde si o lege de conservare. Povestile de dragoste care dureaza, oare poseda o astfel de simetrie?

-Cred ca inteleg unde bati. Niciodata dragostea nu este simetrica. Se spune ca unul iubeste, iar altul se lasa iubit. Cand tu vezi unicitatea intr-o femeie, ea te compara cu fostii ei iubiti. Cand tu vrei sa-i aduci luna de pe cer, sub forma unei ciuturi rasfrante in apa, ea se intreaba daca esti in stare sa-i repari stresina de la casa. Nu stiu daca din cauza asimetriei majoritatea povestilor de dragoste nu dureaza. Dar e o idée interesanta….. Tu stii cum e jocul de doi pe la noi…feciorul danseaza mai mult pe loc, iar fata are o amplitudine mai mare in miscare. Acesta este preambulul invartitei. Iar daca intri in invartita, nu stii daca mai iesi zdravan sau nu…Dar intotdeauna fata isi revine mai repede.Alta asimetrie, nu?…

Tata izi zambi in barba, spre amintiri doar de el stiute.

(Va continua)

Minerva.Episodul unu.

Capitolul I. A patra scandura

Deva, 8 august 2006.

Liceul D.L. era in renovare.Pe asta mizam si eu.Speram ca schimbarea podelelor nu ajunsese in sala 18 de la parter. Aversa de ploaie trecuse si luminile iluminatului stradal se reflectau in baltile de pe strada Morii. Oamenii se retrasesera spre case, iar cetatea se vedea invaluita in pacla. Trebuia sa ma mai descurc cu paza.Aveam in sacosa cateva butelii cu votka de Rieni, penala, cum ii spuneau localnicii.M-am apropiat de paznicul de la intarea laterala si am scos votka.

-Sara buna!

-Sa traiesti!-raspunse omul.Era imbracat in uniforma unei firme de paza, destul de prost croita si care nu ii venea de loc bine.Probabil ca era un taran din zona, care mai castiga un ban facand pe paznicul.

-Parca nu imi vine sa beau de unul singur…Bei un pic?

-Beau, dar hai aici, mai la intuneric, sa nu ne vada cineva.

Traseram amandoi cate o dusca, apoi, omul, stergandu-se cu maneca la gura, ma intreaba:

-Te-a dat muierea afara din casa?

-Nu m-a dat, ca nici nu sunt insurat.Si sunt in trecere prin Deva. Astept o ocazie sa merg spre Halmagiu.

-Apoi o sa gasesti, ca vin baietii cu tirurile, aia a lui Micula.De la Stei. Te duci la gara si astepti.

-Uite, am o rugaminte la tine, spun eu.Lasa-ma sa vad si eu scoala, ca aici am terminat liceul.Parca as vrea sa o mai vad.

Omul ma privi neincrezator, iar eu mai inchinai odata cu sticla de votka.Mai lua o gura, se scutura si apoi zise:

-Mai frate, eu te las, dar,,nu furi, nu?

-Nu fur, ma controlezi cand ies, daca vrei

-Bine-zise el bagand sticla in buzunar.Mergi.Nu sta mult si nu aprinde prea multe lumini.

-Multam

Am intrat si am patruns pe holul principal.Peste tot erau materiale.Ciment, gresie, faianta, adezivi, termopane. Stiam unde voiam sa ajung, si ma rugam  ca sala 18 sa nu-i fi venit randul la reparatii.Am deschis usa si am rasuflat usurat.Dusumeaua era la locul ei. Am mers in coltul stang, de langa geam si am numarat patru scanduri, incepand de la perete. Mi-am scos briceagul si am desprins a patra scandura. Am pipait golul de dedesubt si am dat de ceva…Era o mica husa de piele, cu incrustatii. Ca si cum as fi citit in braille, am deslusi cu buricele degetelor cuvantul :Minerva.Stiam ca gasisem ce cautam. Am ascuns-o in captuseala gecii si am iesit.

Paznicul, ma astepta oarecum ingrijorat.

-Ai vazut ce doreai?

-Da, iti multumesc.

I-am mai lasat o butelie de bautura si am plecat.

Vadul Leucii, 24 august 1968 (Apuseni)

Trupele tratatului de la Varsovia invadasera Cehoslovacia.Eram in Stei in acea dimineata de 21 august.Oamenii erau adunati in grupuri pe langa un aparat de radio portativ si ascultau stirile.Ceuasescu incepuse discursurile de condamnare a invaziei.Tuturor le era frica de razboi, dar se intrezarea si un sentiment de mandrie ca Romania nu participa. In zilele urmatoare, fiind in vacanta, mama m-a trimis sa culeg prune pentru tuica.Stateam cu aparatul nostru de radio Electronica langa mine, ascultand, avid, ce se transmitea. Aveam 15 ani.Iar pe mama o chema Minerva. Era o sambata calda de vara si tata venise cu chef de pe santier. Era si el marcat de evenimentele din jur, dar avea o lumina ciudata in ochi.

-As vrea sa stam putin de vorba zilele astea Mihai. Esti destul de mare ca sa intelegi ca traiesti primul eveniment istoric din viata ta. O sa incerc sa te ajut sa-l pricepi……Il ascultam fara sa clipesc, pentru ca tata intotdeauna vorbea cu sens.Atunci cand imi vorbea ma privea direct in ochi. Ochii lui albastri se transfigurau si ma fermecau cu puterea lor. Il iubeam foarte mult.Nu m-a batut niciodata.Dar ajungea ca privirea sa-i devina taioasa, si cadea lumea peste mine. Mama ma atingea destul de des, dar nu imi pasa.Luam totul in joaca.

Stiam ca tata facuse inchisoare. Eu crescusem cu Tanara Garda, cu Asa s-a calit otelul si il priveam putin chioras cand mai discuta cu prietenii despre lupta lui impotriva comunistilor. De obicei se ferea, dar uneori seara se chinuia sa prinda Vocea Americii impreuna cu vecinul Manasie. Pe mine ma amuza, ca auzeam doar miorlaituri. Pe vremea aceea posturile vestice erau bruiate.

Atunci, in acea zi de 24 august 1968 a inceput sa-mi povesteasca. Si mi-a povestit ,cu intreruperi, evident, pana in 2002. Ultima poveste mi-a spus-o in aprilie 2002, cand era internat in spital la Arad. Pe 13 mai, murea.

Desi erau multi vanatori in zona, pe tata nu l-a pasionat vanatoarea, desi bunicul, tatal sau ,fusese vanator pasionat.Nici eu nu am mostenit aceasta pasiune. Mult dupa ce a murit, pusca de vanatoare i-a fost gasita intr-o scorbura de pe paraul Corii..ruginita si normal, nefunctionala. Degeaba il batusera militienii, ca tot nu a spus de pusca.Si nici de tata..Intr-o vara a anului 1950, caii l-au adus acasa, cu caruta. Mort.

Acestea se pare ca sunt bornele mele de hotar.Mortii mei. Mortii masii de viata…Vorbeam de vanatoare..varul Iacob era mare vanator, ca si varul Sabin.Ma rog, Sabin era si padurar. oameni zvelti si frumosi, cu dezlegare la limba, puteai sa-i asculti pana dimineta..Eu nu am gustat niciodata din vanatul lor(daca o fi fost) doar din povestile lor….Se opreau ,in prag de seara,la casa parintilor mei, si printre paharele de tuica fiarta si fan proaspat cosit, povestile curgeau..Stii ca l-a purtat dracul pe unul din Talagiu toata noaptea? Si s-a trezit la Aciua..dar toata noaptea a dat cu el de pamant..abia mai rasufla…si l-a lasat pana la urma la Vidra. Vidra..nici nu mai stiu daca e vis sau aievea..Imi sunt atat de dragi acele locuri incat uneori nu mai stiu daca a fost real sau vis…Eram elev la Aciua, si ca sa ajung in satul meu, trebuia sa trec prin Vidra…Mi se pare ca drumul trecea prin ograda cuiva…Deschideam o portita, treceam printr-o gradina de legume si pe langa prispa unei case, deschideam poarta de iesire..Intotdeauna in curte era aceeasi femeie in varsta, dar frumoasa, pe care o salutam reverentios..Ea imi zambea, tacuta….O fi fost sau nu, nu mai stiu. Oricum, a fost una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am vazut. Daca o fi fost…

August , 1968..copilaria era pe sfarsite…Eram deja muncitorul casei, ma razboiam cu fanul in fiecare vara, fanul de pe 4 hectare..doar ca nu il coseam..dar il uscam si il adunam..Mai tarziu cand eram student, m-a intrebat un coleg unde am facut muschii..i-am zis ca am lucrat in mina de la Vadul Leucii…de fapt fanul ma cladise dupa vrerea si mireasma lui…

Cred ca viata nu era usoara pentru majoritatea oamenilor de la munte…dar eu descoperisem ceva. Descoperisem clipa.Ma scufundam in clipa cateva momente, in albastrimile cerului, ramaneam fara respiratie, ma retrageam. Si o luam a doua zi de la inceput.Cand i-am povestit tatei, a ramas pe ganduri si mi-a spus..Va veni, va veni dupa clipa si ziua…

-Stii ca am fost elev al scolii de invatatori din Deva, al Scolii Normale, cum se spunea atunci. Eram simpatizant legionar.Trei dintre noi eram in grija unui legionar adevarat, cam la treizeci-treizeci si cinci de ani, Gheorghe Farsaru.Era aroman, si un om de o probitate morala ireprosabila. Avea ochii verzi, care pareau blanzi dar atunci cand vorbea de lupta pe care trebuia sa o ducem, irizau in albastru.Deja incepusem sa vorbesc cu mama ta. Cand veneam in vacanta, imi daruia ba o batista, ba o traista .Imi zicea sa port cartile in ea. Intr-o vara mi-a daruit o invelitoare din piele pe suprafata careia reusise sa-i inscriptioneze numele: Minerva. In toamna anului 1948 au inceput arestarile. Stiam ca vom urma.Intr-o seara am pus in invelitoarea de piele ce aveam mai valoros: Carticica Sefului de Cuib, a lui Zelea Codreanu si inca o carte… Am intrat in clasa in care invatam, am numarat 4 scanduri de la coltul opus usii ,si sub a patra scandura am pitit invelitoarea. Nu ti-am povestit niciodata asta, pentru ca in vremurile astea e mai bine sa nu stii ca se poate si altfel. Eu nu am avut curajul sa le mai caut, pentru ca si acum securitatea e cu ochii pe mine. Ori ,cartea de acolo nu trebuia sa ajunga in mainile lor…

Nu m-a impresionat prea tare povestea, si am uitat-o. Pana in 2006.

Vadul Leucii, 9 august 2006

Acum cartea se afla in mainile mele. Nu era propriu zis o carte, era un fel de jurnal, scris frumos ,caligrafic. Nu am apucat sa citesc prea mult pentru ca varul meu aduse pe masa niste slanina, branza dulce de vaci, ceapa si ardei iuti. Si o sticla cu vinars. II facu proba. O scutura, iar margelele impodobira gatul sticlei. apoi incepu sa spuna Tatal Nostru. La sfarsit, dupa ce isi facu cruce, zise hatru: am terminat de spus Tatal Nostru, si inca mai sunt inca margele…umplu paharelele, am ciocnit si am baut palinca dintr-o inghititura. Apoi imi spuse:

-Tu il mai stii pe Popa, pe securistul din Stei? Dupa 90 tot venea pe la taica-tu, dandu-se mare prieten. Ieri a aparut iar…Tu ai venit direct de la Bucuresti?

-Nu direct, m-am oprit la Deva, aveam treaba la fabrica de ciment de la Chiscadaga.Am stat doua zile in Deva.

-A dracu potaie, stia. Si ma intreba daca treci pe la mine. S-ar putea sa mai treaca pe aici.Nu stiu ce mai vrea, are afaceri, cred ca l-au dat afara din securitate.

-Nu ma intereseaza, mai da-mi un paharel, vere.

“Stiu ca iau un mare pacat asupra mea, scriind aceste randuri. Dupa traditie, ceea ce este scris aici se transmite prin viu grai, oamenilor alesi. Pentru ca vremurile sunt asa de tulburi, am hotarat sa incredintez hartiei aceste slove. Dar sa cada blestemul asupra aceluia care va lasa ca aceste cuvinte sa fie citite si de dusmanii acestui neam”. Asa incepea jurnalul.

Continua apoi cu o rugaciune, rugaciunea parintelui Arsenie Boca :

“Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.”

De multe ori ma gandesc la tatal meu, Ioan. Drumul lui Ioan…doar Dumnezeu stie care a fost cu adevarat drumul sau , desi drumul sau ramane, ca asa se cheama…urca pe valea Poienii, pana la Gruiul Dumii, trecand pe la Frunti si Romaneasca..pana aproape de crestetul Bihariei…Ioan a facut scoala de invatatori, invatase sa cante la vioara, la Deva..dar avea un mare pacat, lupta in 1948 impotriva comunistilor, la 23 de ani.Se indragostise de o fata din vecini , de Minerva. Ioan a fost arestat, dar Minerva l-a asteptat ,sine die..nu stia in ce inchisoare este si nici ce condamnare are…A iesit Ioan dupa trei ani si trei luni.Si-a gasit tatal in cimitir, mort la 50 de ani, dupa o bataie a militienilor..Caii l-au adus acasa mort. Tortionarul care il batuse temeinic se chema Purcarin. Ioan l-a intalnit dupa multi ani. Ioan a iesit si a fost trimis la tarnacop.Era vremea in care se infiintasera societatile mixte sovieto-romane, Sovromurile. In Apuseni erau zacaminte importante de uraniu, la Baita si Avram Iancu, dar nu erau drumuri de acces. Si Ioan a inceput sa lucreze la drumul spre aceste mine.Pentru ca era baiat inteligent , a fost avansat , avand acces chiar si in Zona 0, pazita de rusi permanent. Rusii erau foarte vigilenti, avand cate doi soldati care pazeau camioanele cu minereu radioactiv, stand chiar pe acesta.Sa le fie minereul usor.
Drumul lui Ioan este intiatic, dar el a coordonat creatia sa cu oameni care foloseau tarnacopul si lopata.Fara explozivi, iar utilaje sofisticate nu existau pe acea vreme,Sa incepem sa urcam…
Gara Balcanilor…Este ciudat sa auzi de gara cuiva pe munte…unde cea mai aprropiata linie ferata este la cativa zeci de km..iar balcanii ereau locuitorii satului Balc, in care acuma mai exista patru familii…Gara balcanilor exista pentru ca exista intoarcerea acasa….Valea Lunga.Mie nu mi s-a parut lunga, pana am observat adancimea de unde venea, cat de intunecata era privind in jos. Fara indoiala , Valea lunga era misterioasa. Apoi am ajuns la Omul Mort. O cruce sculptata intr-un fag. Nu se mai vedea scrisul. Dar Ioan stia ca acolo se petrecuse o drama, si a decis sa se sculpteze crucea.Suntem inca jos, lumina patrunde greu, suntem intre cenusa si argintul norilor, dar norii nu se vad pentru ca padurea e deasa.Si dintr-o data ajungem la Frunti. Mai este mult pana sus, dar vedem de unde am plecat si doar simtim unde vom ajunge…Tot pe drumul lui Ioan.In luministea de la Romaneasca mai dainuiau trei colibe pustii. Drumul traversa muntele piezis, sau vintris, cum spun motii criseni,apoi parca se repezea inspre padure, si iar spre urcus. Era un prag intre lumina ce domnea peste plaiul Romanestii si intunericul misterios al padurii.Intotdeauna m-au fascinat pragurile, rupturile, singularitatile. Cred ca Ioan, atunci cand sapa in munte acest drum, avea sentimentul celui care descopera ceva neprihanit.Si cred, deasemenea ca avea sentimentul unui invins…sa sapi un drum spre comorile muntilor pentru dusmani.Numai ca Ioan nu putea sa fie un invins.Om profund religios, stia ce inseamna “cu moartea pe moarte calcand”. Ioan si-a facut masteratul in inchisoare.Ioan…om profund religios..om profund pacatos…i-au placut, poate excesiv, mandrele si bautura..dar inainte de toate a fost servitor al acestui neam pentru care si-a riscat libertatea si viata. La Gruiul Dumii sezuram si plansem…Adica am plans eu…muteste… In dreapta drumul duce spre mina de uraniu, se mai vad si acum fundatiile posturilor de control rusesti. In stanga drumul urca pieptis spre taul Bihariei sau spre delta Bihariei. Drumul lui Ioan se termina aici.Cel fizic.Pe celalalt am incercat sa-l gasesc printre tufele de afini si jnepeni.Am ajuns pe varf. De partea cealalta se pravalea zona Craiului Muntilor, Vidra de sus, Arieseni.Am avut sentimentul atractiei abisului, pentru ca sunt convins ca Ioan si Avram, s-au intalnit, datorita dragostei lor pentru muntele sacru, pe aici , pe undeva….Acest Ioan a fost tatal meu.

Fostul maior Popa ajunse cam pe la doua dupa amiaza.Nu era singur, ci insotit de un barbat tanar, cam la 35-36 de ani. Stiu ca acesti oameni sunt demn de luat in seama, ca daca incep o cariera, fac orice ca sa nu se opreasca. Varul meu i-a poftit la masa, i-a omenit, dupa obiceiul pamantului. Surprinzator pentru ei, cred eu, am deschis eu vorba:

-domnule Popa, nu m-ati cunoscut personal niciodata, desi se pare ca stiti cine sunt. Tatal meu, pe care l-ati chinuit dumneavoastra personal cu insistentele de a fi collaborator, a murit acum patru ani.De la mine ce vreti?

-Eu am stat mult de vorba cu tatal dumneavoastra. Uneori era baut, si mai spunea si ce nu voia sa spuna. Avea o ura pentru militieni si securisti, nu va pot spune cum..

-Nu trebuie sa-mi spune-ti domnule Popa..Intr-o sambata, ne intorceam de la Vartop, eu in dreapta lui in cabina unui camion de serviciu..era baut si atunci..la un moment dat, pe Dealu Mare, i-a spus soferului sa opreasca masina si sa ma dea jos, pentru ca nu sunt decat un nenorocit de militian…Si ce ai fi vrut sa faca, domnule fost maior? Cand  voi mergeati cu curve la Stana de vale, sau mai aproape, la Moneasa, sau si mai aproape , langa Beius, la Delani, el muncea la tarnacop la Gruiul Dumii. In sfarsit, ce doriti de la mine?

Barbatul mai tanar imi prezenta o legitimatie care apartinea SRI. Si spuse:

-Din informatiile pe care le avem noi, tatal dumneavoastra se afla in posesia unui manuscris care prezinta importanta pentru siguranta nationala. Normal ca si dumneavoastra ati fost monitorizat si sursele noastre ne spun ca ati intrat acum doua zile intr-un anumit liceu din Deva.Acela in care tatal dumneavoastra a fost arestat, si nu in care ati facut scoala. Dumneavoastra ati facut scoala la Arad.

-Sa zicem ca asa ar fi, dar nu inteleg de ce un manuscris de acum 60 ani ar prezenta importanta pentru siguranta nationala? Suntem in NATO, o sa fim in mod sigur in UE, o sa aiba altii grija de securitatea noastra.

-Va rog sa nu imi raspundeti asa, stim ca sunteti specialist in teoria informatiei.Cunoastem lucrarile dumneavoastra inclusive cele referitoare, nu la informatia oculta, ci la cea ocultata. Stim de analogiile cu dualitatea corpuscul unda si cu principiul nedeterminarii…Eu am fost recrutat in SRI de pe bancile facultatii de fizica. De aceea sunt acum aici..

-Ma bucur colega, si sunt magulit ca un serviciu asa de prestigious, se intereseaza de persoana mea. Dar nu inteleg cu ce v-as putea ajuta.

-Am sa incerc sa va explic..Putem face cativa pasi prin gradina asta frumoasa?

-Da ,desigur

-Exista informatii de multa vreme ca exista un manuscris foarte important in aceasta zona, iar singurele indicii au fost tatal dumneavoastra si acum dumneavoastra…

-Ce poate fi atat de important in acel manuscris?

-Sa va spun ceva..In orice serviciu de informatii exista directii de dezinformare…daca v-as spune acum cate versiuni am primit despre acel prezumtiv manuscris, nu v-ar veni sa credeti..

-Spuneti-mi direct.De ce ar putea fi important acel manuscris pentru securitatea Romaniei?

-Romania a fost tot timpul atacata. Noi credem ca acolo exista un indrumar de autoaparare. Nu prin institutiile statului, ci prin altceva.

-Prin altceva, prin ce?

-Numele meu este Farsala. Va spune ceva?

-Nu-mi spune nimic.

-Tatal meu a fost mentorul tatalui dumneavoastra. A iesit in 1964 de la Aiud si mi-a spus de a patra scandura.

-Nu stiu despre ce vorbiti. Sa zicem ca as sti ce inseamna a patra scandura. Dar dumneavoastra nu imi oferiti decat un nume care poate fi adevarat sau fals. Puteati extrage totul dintr-o baza de date si sa va atribuiti o identitate falsa.

-Seful ar dori sa vorbeasca cu dumneavoastra.

-Seful cui? Seful dumneavoastra?

-Da.

-Nu am nimic impotriva, dar nici lui nu am ce sa-I spun mai mult.

Nu am citit  inca jurnalul dar faptul ca SRI stia de el si se interesa de el ma facea sa fiu foarte circumspect. In acest moment era in siguranta, imi adusesem aminte din ascunzatorile din copilarie, ascunzatori imi care ascundeam comorile: o lupa, un briceag, o piatra deosebita culeasa din albia raului.Problema era alta.Unde sa-l gasesc pe cel care e menit sa-l aiba? In mod sigur eu eram doar un mesager temporar. Unde sa gasesc omul in aceasta lume care ii pasa doar de imbogatire, in care patriotismul a devenit desuet in contextul globalizarii, in care granitele par sa dispara…Si la oras si la sat, deasemenea…In satul meu oamenii se intrec in a-si construi vile, isi schimba masinile la concurenta cu vecinii..Toate nuntile sunt cu dar, si tin atat cat e necesar..La oras, ce sa mai vorbim…Imi era frica sa continui citirea jurnalului, nu eram incredintat ca ce era scris acolo e pentru mine. Oricum, nu era momentul pentru citit. Voiam sa plec peste doua zile dar am hotarat sa-mi aman plecarea cu o saptamana.

In preajma muntelui toamna incepea sa-si faca simtita prezenta…Doar atata-i vara vara, pana-i patu’mandrii afara… Vara cu miros de fan, amintirea unui san, iubiri pe furis, cateodata prin tufis, tropotit de cai pe camp, coamele razand in vant, fagi batrani cu frunza verde, o iubire ce se pierde, apa unduind pe pietre, mana-mi ce rasfira plete, s-apoi toamna hai, haihui, unde-i patul mandrei, nu-i…

Stateam si ma gandeam.Daca ce e scris in jurnal este adevarat, si se pare ca este adevarat trebuie sa existe o solutie pentru rezolvarea problemei mele. Era exclus ca sa o predau SRI-ului.Nu am, funciar, incredere in serviciile de informatii, pentru ca oricand membrii lor pot defecta. Asa cum nu am incredere in organizatiile oculte, pentru ca majoritatea s-au indepartat de scopurile lor initiale.Ce era de facut?

---

Capitolul II. Tatonari

Vadul Leucii, 10 august 2006

Stiam ca voi fi monitorizat. Si am hotarat sa merg exact acolo unde urmaritorii mei vor cred ca merg. Pe 15 august va fi hramul manastirii Izbuc.Vor fi multi turisti, iar agentii se pot deghiza si infiltra usor. De fapt, au o predilectie de a se deghiza in turisti.Mai imbina si ei utilul cu placutul…Si am sa le spun totul fara sa le spun nimic.

(Va continua)

Sofia Rotaru, Ion Suruceanu-Cred in ochii tai

Am avut o cararusa-Vladut Roman

Crasmarita ochi de mura-Petrica Muresan

Cand ma duc in sat acasa-Petrica Muresan

Bijuteria

Eram pe strada Metianu, un fel de Lipscani al Aradului, la sfarsitul anilor  60…Magazine mici si inghesuite, covrigi, seminte, bere caramel. Intre Teatru si Catedrala Ortodoxa era o lume pestrita, printre care si sarbi care vindeau fas-uri helanci si blugi….Cautam o curatatorie, in care speram sa reusesc sa scot niste pete dizgratioase de pe fas-ul pe care numai cu o saptamana in urma mi-l cumparase tata…Am intrat intr-o dugheana, m-a primit un domn cam la 60 de ani, ingrijit, inalt si slab.M-a intrebat ce doresc. Eu i-am spus ca as vrea sa-mi curete fas-ul. A zambit, si mi-a spus ca poate incerca.L-a studiat, a scos cateva sticlute dintr-un dulapior, niste pensule si carpe, si apoi a citit ceva dintr-o carte ce parea destul de veche.A trebaluit ceva spunandu-mi sa astept. Peste aproximativ 30 min fasul era uscat si fara pete. Eram foarte multumit, mai ales ca  redevenisem acelasi personaj invaluit in aventura, datorita trenciului fasaitor din plastic…l-am intrebat cat ma costa. A zambit iar si a spus ca nu ma costa nimic.Ca el de fapt el e bijutier, si ca poate ma intereseaza sa lucrez cu el.Ca are nevoie de un ucenic. Am ramas perplex.I-am spus ca eu am venit de la munte sa fac un liceu bun in Arad, ca vreau sa ma fac matematician sau fizician. Ca nu ma pricep la bijuterii, abia vazusem cateva din aur, in rest,mai mult gablonzuri, ca nu ma atrag si le consider inutile. S-a uitat lung la mine..si a rostit…petele…te-au deranjat petele…desi nu se prea vedeau….Mi-a spus:mai treci pe la mine daca vrei..I-am multumit si am plecat.
Pana la urma am terminat fizica.Facultate grea.Mai grea decat matematica.Pentru ca trebuie sa simti lumea.Terminasem facultatea, munceam, dar eram nemultumit de locul de munca. Un fost profesor ma cheama si imi spune ca doctorita C. ,o somitate medicala in acele vremuri cauta un fizician.M-am dus la interviu. M-a intrebat ca daca ma deranjeaza sa lucrez cu probe de urina..Brusc, mi-am adus aminte de bijutierul din Arad, si o intreb:Adica sa ma deranjeze ca lasa pete pe lenjerie? Nu mai putea fi vorba de nici o angajare….In vara am trecut prin Arad si l-am cautat pe bijutier.I-am povestit intamplarea si a ras cu pofta.Apoi a oftat si mi-a spus..Bijuteria perfecta, dincolo de metalul pretios, se caracterizeaza prin lipsa petelor. Toti suntem plini de pete, dar dorinta noastra de curatenie trebuie sa ramana. Sunt batran, dar tot mai cred ca o sa realizez bijuteria perfecta…Dar trebuie sa-mi calce pragul cineva potrivit ca sa o cumpere..O sa intelegi tu candva….

Acum dupa ani si ani, cred ca l-am inteles. O bijuterie ma astepta de mult, iar acum Marele Bijutier a stabilit ca e vremea….

Intre cercetarea stiintifica si un cur de femeie

M-am saturat sa citesc in presa sau pe forumuri pareri despre cercetarea stiintifica din Romania. Ca nu este eficienta, ca rezultatele sunt neaplicabile, ca cercetatorii romani freaca menta, dar stiintific. Este o dezinformare nerusinata, facuta probabil , la nivel institutional. Daca Ioan Ursu, fost membru in Comitetul Executiv al PCR a fost salvat de la puscarie, si tampiti ca Dinca, Postelnicu, Bobu, nu este pentru ca cercetarea stiintifica din Romania era infiltrata de “agenturili” ,de mult. Oare pentru ca era proasta? Cine a lansat sintagma “Publish or perish” ? Nu romani, in mod sigur…
Sa revenim cu cateva exemple. A aparut o stire ca General Electric a realizat CD-ul de 500 Gb. Pot sa va spun ca bunul meu priten si coleg, Dr.Eugen Pavel a realizat hypercd-ul la capacitate cel putin dubla, in care institutia in care lucrez  i-a fost partenera(a realizat suportul fizic de stocare 3D a informatiei). Centrala de la Cernavoda ar fi fost realizata cu costuri mult mai mari, daca aportul stiintific al romanilor era mai putin consistent,Specialisti romani au fost racolati si lucreaza acum in Canada.O sa dau si nume. Dr.Sandu Sonoc, care in timpul accidentului de la Cernobal, era ragusit de la comunicare(era seful centrului de la Afumati). Gheorge Gavrus, a lucrat la Pitesti, la institutul de cercetari pentru rteactori nucleari, iar acum administreaza o centrala nucleara in Canada. Nicu Zamfir, actualul director al Institutului Horia Hulubei (IFIN Magurele) a lucrat multi ani la Universitatea Yale, in reactii cu ioni grei. Toti mi-au fost colegi de facultate. Mai mult, cu Sandu Sonoc am fost si coleg de liceu la Arad, Iar lui Gheorge Gavrus i-am botezat fata.Deci stiu ce vorbesc. De o suta si ceva de ani ni se baga in cap ca suntem tampiti si hoti. De catre cine? De catre cei care controleaza finantele si presa. Cand cineva se ridica, va muri. De foame, de singuratate.Exista multe feluri de a ucide pe cineva.Dar intotdeauna se incepe prin spalarea creierului…O buna prietena de a mea mi-a spus:sunt atatea lucruri importante de zis: in loc sa le zici te tii dupa curul unei femei…Drept urmare, am scris acest post.

Popasul

Cand omul porneste intr-o lunga calatorie, este obligat din cand sa faca popasuri, chiar daca ele nu erau planificate. Uneori i se inmoaie picioarele, uneori ar vrea sa renunte, dar stie ca intoarcerea ar fi mai grea decat renuntarea la calatorie.Nu oasele trudite si obosite il fac sa poposeasca ci sufletul si indoielile. Ca nu exista calator fara indoieli. Poate nu a fost traseul bine ales, poate il asteapta zone cu pericole, mlastini sau nisipuri miscatoare.Se va ridica si va merge mai departe, numai daca scopul calatoriei sale este foarte bine definit. Daca nu stie exact ce vrea, sansa sa se rataceasca este foarte mare. In aceasta zi, mi-am ales popasul intr-o poiana. Flori, multa frunza verde si un izvor ingrijit, semn ca zona era locuita, sau macar vizitata din cand in cand. Se apropia asfintitul si m-am hotarat sa inoptez acolo. Nu imi era frica de fiarele padurii, nu aveau ele nimic cu mine. Si mai era si credinta ca pana nu ajung la capatul calatoriei nu mi se va intampla nimic. Chiar daca eram obosit, nu imi era somn. Amurgul se lasa, iar flacarile focului pe care-l facusem, aruncau umbre lungi peste pajiste.Ma, gandeam, voi duce calatoria pana la capat? Intr-un fel sau altul ea se va sfarsi, dar calatoria, orice calatorie, are si un tel.Telul, idealul, tinderea asimptotica, asta era problema….Nu totul a mers bine in calatorie..Am mai gresit drumul, am apreciat gresit distanta, sau mi-am ales tovarasi de drum nepotriviti…Era foarte greu sa calatoresti de unul singur..Acum singurul sprijin pe care il aveam era un baston….Norocul meu e ca aveam niste repere foarte clare, nu multe, dar stiam ca nu ma puteau insela…Si nu le puneam niciodata la indoiala….Am avut tovarasi de drum care nu credeau in ele, sau care incercau sa ma convinga ca nu sunt importante..ca tot acolo o sa ajung pana la urma. Poate ca aveau dreptate, dar pe care drum? Pentru ei era important doar punctul final, pentru mine conta si drumul… Si cum sa nu conteze…Nu stiam cum arata terminus point, dar drumul il simteam cu tot sufletul meu….Mi-am rememorat aceste lucruri inainte de a adormi..Dimineata m-a trezit cantecul pasarilor si lumina din azur..Inca traiam…..

Ce nu se poate negocia

Nu se poate negocia tara, nu se poate negocia mama, nu se poate negocia iubita. Cand iubita te minte, nu se poate negocia.Cand iubita te inseala, nu se poate negocia. Se poate ierta, dar nu de multe ori. O sa continui sa o iubesti, ca iubirea face parte din tine. Dar nu negociezi.O sa o astepti, dar nu va mai veni….probabil ca va veni alta….dar nici una ca ea…Asta e partea proasta, ca iubitele nu se suplinesc….Nu e vinovata, doar tu esti vinovat, ca ai dorit-o prea mult, ca ai vrut sa fie printesa ta….dar ea te dorea(daca te dorea) altfel….Iubirea e viata, iar viata nu se poate negocia….Noaptea se lasa…nici asta nu se poate negocia….Nu a mai ramas nimic de negociat.Noapte buna.

Muntele Ascuns

As fi vrut sa te vad iara
Cum te vedeam vara de vara
Dar am ajuns la poala ta
Nimic nu se putea vedea
Padurea ce pe vremuri rara
Astazi, in prag de primavara
Nu m-a lasat sa te vad iara
Copaci inalti, cu frunze dese
Cu verdele gras, de matase
Covorul , timp lasat pe jos
De frunze smulse-n echinox
Dar te simteam ca esti acolo
Doar cand albastrul il priveam
Un geam spre cer, chiar eu eram
Copil pierdut in orsce an
Am renuntat si am fugit
De tine-n tine hamesit
Voi reveni acolo sus
Cand e albastru in apus
Si purpuriu in inaltimi
Si fagii sunt sfinte treimi….

La ogasul lui puscas(doisprezece)

Frunza de plop tremura…

Dorul mandrii acolo sta…

Plopule, asculta-mi ruga

Plopule asculta-ti vantul

Pom batran de langa cale

Am ajuns iar sa ma rog

Sa ma rog de dumitale….

Plopule, tu tii pamantul…

Frunza ta cand tremura

Dorul mandrii acolo sta…

Tu batran si eu batran

Plopule, nu fi hapsan

Hai, mai tremura-ti frunza

Sa ma joc sub frunza ta

Sa-mi leg calul sub un tei

Sa-ma inec in ochii iei

La tine sa vin cu ea

Tremurand ca frunza ta…

Recursiv (ultimul episod)

Viata noastra este finita, iar recursivitatea infinita.La un moment dat trebuie sa stii sa opresti algoritmul recursiv. In fond, algoritmul, prin definitia sa, de incheie in timp finit. Recursiv a fost cladit pe mitul ,chipul si ochii Dalenei.Cand imi aminteam de ea, uitam ca ea imbatranea odata cu mine.Cu imaginea ei din tinerete, putea sa fie langa mine, si nu as fi recunoscut-o. La un moment dat, am “ucis-o” pentru ca nu mai eram in stare sa o caut.Dar ea exista, chiar daca eu nu o vedeam. Nu o sa mai scriu recursiv.Nu imi pare rau ca ma despart de el. Intr-un anume fel, Dalena m-a gasit ea pe mine, a crescut langa mine, un biet orb..ca fluturii din larva…Recursivitatea este o mare consumatoare de timp, iar timpul de energie. Gata. Am alte treburi. Mai ramane ogasul lui Puscas…..

Ion Cristoreanu-Cu ce sting eu dorul tau?

Cu ce sting eu dorul tau
Nana,nana
Ca ma arde si mi-e greu
Au, dar s-a stinge el odata
De-o sapa si de-o lopata…
Frunza de plop tremura
nana,nana
Dorul mandrii acolo sta…
Au, ca nu bate pic de vant
Sa vezi frunza tremurand…